...specialistul in somnul copilului
Bebedoarme.ro


Somnul la nou-nascuti

Copilul tau doarme toata noaptea? Este o intrebare frecventa adresata mamicilor de cei care nu au copii. Si, de regula, la nou-nascuti, raspunsul este „NU”. Iar mama sau tatal au fata toropita de somn.

Este un raspuns perfect legitimat. Nou-nascutii nu stiu inca sa faca diferenta intre zi si noapte, iar stomacelul lor nu are capacitatea de a retine mult lapte. Nou-nascutii nu sunt facuti sa doarma toata noaptea: li se face foame des si pot dormi maximum 3-4 ore. In plus, sunt „dotati” cu o cantitate mai mare de somn REM (somn superficial), pentru a se putea trezi mai usor la nevoie. Este o masura de preventie a Mamei Natura, un element cheie pentru supravietuirea lor.

Cat doarme un nou-nascut?

Un nou-nascut doarme in jur de 16 ore pe zi (unii chiar mai mult), unele din somnuri fiind lungi, de 3-4 ore, altele mai scurte, de 45 minute. Exista insa variatie de la copil la copil. Somnul nou-nascutului, ca si in cazul nostru, al adultilor, are mai multe faze: stare de somnolenta, somn REM (miscarea rapida a ochilor), somn usor/superficial, somn adanc si somn foarte adanc. Pe masura ce cresc, perioada in care stau treji creste, ajungand, in jurul varstei de 6 saptamani, la aproximativ 45 minute.

Stiu, din proprie experienta, ca aceste treziri la 2-3-4 ore nu sunt usoare pentru tine, mai ales daca ai tu niste probleme cu somnul si nu adormi usor la loc. Insa ia in calcul urmatoarele:

  1. Nu dureaza mult. Pe la 6-8 saptamani incep sa-si mai lungeasca somnul de noapte si sa aiba o sesiune si de 5-6 ore consecutive.
  2. In somn, bebe creste.

 

Unde si cum ar trebui sa doarma bebelusul?

Pentru primele saptamani de viata, cei mai multi parinti pun un cosulet sau patut in camera lor, pentru ca bebe sa fie in apropiere. Asa poti reactiona repede, dar respecti si regulile de siguranta pentru sanatatea bebelusului.  Sunt si parinti care aleg dormitul in acelasi pat, insa, inainte de a face acest lucru, recomand respectarea cu strictete a regulilor de siguranta pentru bebelus (o sa vorbesc despre acest lucru intr-un alt articol). Alti parinti aleg varianta ca cel mic sa doarma in camera lui, avand „interfon” sa-l auda.

Eu am intrat in a treia categorie, caci ii auzeam fiecare fosnet si nu puteam sa dorm deloc. Asa ca am ales varianta sa-l aud cand se trezeste, sa merg la el sa-i dau sa manance sau sa-l linistesc, dupa caz.

Locul unde doarme bebelusul este o alegere personala care tine cont de atingerea atat a nevoilor copilului, cat si a celor ale parintilor.

Reamintesc ca discutam acum despre copii de pana in 6 saptamani de viata care nu au posibilitatea de a crea asocieri. Nu este nicio problema daca astazi doarme in carut, maine in mandunga (fara miscare insa, pentru a-i permite creierului sa intre in somnul adanc). Dupa varsta de 6 saptamani, ar fi bine sa ne asiguram ca bebelusul isi doarme majoritatea somnurilor in acelasi loc.

Va rog sa va ganditi la siguranta bebelusului si nu-l acoperiti cu paturi, folositi mai degraba un sac de infasat (care il ajuta sa se linisteasca si sa doarma mai bine) sau un sac de dormit (asa-numita si patura la purtator). Evitati astfel riscul de a-si pune asternuturile in cap si de a se sufoca. Salteaua trebuie sa fie tare si sa aiba cearsaful bine intins. Nu lasati jucarii in pat in afara celor special create pentru nou-nascuti. Aveti grija ca aparatoarea de la patut sa aiba cat mai putine snururi si, preferabil, sa 'respire' (adica sa aiba mici gaurele), pentru ca bebelusul sa nu se supraincalzeasca. Evitati sa puneti patutul langa cabluri, cravate etc. care pot fi trase de copil si se pot solda cu accidentari grave. Inca ceva: nu folositi perne pentru nou-nascuti.

Si in privinta pozitiei de somn exista mai multe dezbateri:

-          Asociatia Americana de Pediatrie recomanda pozitia pe spate ca fiind cea mai sigura. S-a demonstrat ca prezentand cea cu cele mai putine riscuri pentru Sindromul Mortii Subite. Si raspunsul e nu, copilul nu se poate ineca cu propria voma, pentru ca, instinctiv, isi misca capul intr-o parte si alta. Aveti grija, in schimb, sa mutati periodic copilul, pentru a nu sta tot timpul in aceeasi pozitie, caci se poate produce deformarea capului. Nu folositi perne de somn care mentin capul intr-o pozitie fixa, cu exceptia cazurile in care sunteti langa bebelus si acesta este treaz. Incidenta SIDS in SUA a scazut cu mai mult de 50% in urma acestei recomandari facauta, pentru prima data, in 1992.

-          In Romania, se recomanda dormitul intr-o parte. Aceasta pozitie permite mutarea copilului cu capul cand intr-o parte, cand in alta.

Pozitia pe burta la somn este un NU pentru nou-nascuti. Motivul: se crede ca unii copii care dorm pe burtica ar putea avea o tendinta mai mare spre obstructionarea somnului si respirarea propriului dioxid de carbon, deoarece este mai improbabil sa-si mute capul dintr-o parte in alta. O alta posibilitate este ca acestia se pot sufoca pe pat moale, daca este culcat cu fata in jos. In schimb, pozitia pe burta trebuie folosita in timpul treziei, caci copilul poate sa-si lucreze muschii spatelui.

Daca va confruntati cu o afectiune medicala speciala, copilul poate face exceptie de la aceste recomandari. Medicul pediatru va poate sfatui cel mai bine in legatura cu pozitia de somn potrivita.

Incurajarea somnului la nou-nascut

Nu sunt multe lucruri pe care le puteti face, insa este esential sa va asigurati ca bebelusul are parte de destul somn. Nu va fie teama ca isi va crea asocieri neportivite privind somnul: nu se intampla asta inainte de 6 saptamani de viata, asa ca odihna copilului primeaza.

In plus, pentru a creste durata si calitatea somnului, puteti sa folositi urmatoarele 'ajutoare':

-          sunete care aduc aminte de sunetele din burtica. Exista aplicatii pe telefon cu tot felul de sunete, de la cele aspirator, la cele de uscator de par sau de apa curgatoare. Si pe „shhhh”-ul pe care toate mamele il au in repertoriu este bun;

-          infasatul: sacul de infasat care nu tine strans picioarele, ci doar manutele pe langa corp. Acesta trebuie sa fie dintr-un material putin elastic, care sa-i permita copilului sa se miste, dar sa nu-si poata scoate mainile. Infasatul il face sa se simta in siguranta. Ideea este ca micutul sa nu se sperie de miscarea involuntara a propriilor maini, sa nu se apuce de 'joaca' sau sa se trezeasca dupa ce se loveste cu manutele;

-          leganatul. Si acesta este o reminescenta din „burtica”. Amintiti-va cum mergeati cand erati insarcinata, leganandu-va odorul nenascut. Nu leganati copilul in somn, caci somnul nu va trece in faza profunda si nu va fi, deci, unul calitativ;

-          suptul: puteti sa folositi o suzeta. Ideal este sa fie folosita pentru calmare, pana la 6 saptamani. Mare grija dupa aceasta varsta, caci creeaza dependenta.

 

Copiii care sunt prea obositi au, de obicei, probleme cu somnul, deoarece, in lipsa somnului, organismul este pompat cu cortizol si adrenalina, iar copiii adorm mai greu, somnul fiindu-le agitat. In acest caz, folositi metodele de mai sus.

 

Ideea este ca, incepand cu 6 -8 saptamani de viata, se pot face anumite lucruri pentru prevenirea problemelor de somn.

 

Mai bine previno probleme de somn decat sa le tratezi.

Daca esti interesata, seminarul nostru iti este adresat. poti alege si varianta sesiunilor individuale.

 

Sa dormiti bine!

 

Indiferent daca copilul tau nu doarme noaptea bine, are somnuri scurte ziua, are somnul agitat, are alte probleme de somn sau, pur si simplu, vrei sa intelegi mai bine cum functioneaza somnul bebelusului sau copilului. Indiferent ca vrei sa previi probleme de somn sau vrei sa rezolvi anumite probleme de somn ale copilului tau, noi te putem ajuta. Afla mai multe detalii aici despre activitatea consultanta sau contacteaza-ne.