Cautare articol:
Miturile despre somnul copilului cu ocazia Zilei internationale a somnului
Mitul 1: "Culca-ti copilul cat mai tarziu, ca sa doarma mai bine".
Este un mit, pentru ca, atunci cand nu doarme asa cum este impus de nevoia corpului, acesta decide sa-i ofere copilului mai multa adrenalina, sa-l tina treaz. Asta se traduce intr-o adormire mai greoaie, somn agitat si treziri mai dese, eventual trezire matinala. La copiii mai mari de 3 ani, ora tarzie de somn nu inseamna neaparat aceleasi simptome, caci copilul s-ar putea sa incerce sa doarma dimineata mai mult, pentru a recupera. Din pacate insa calitatea somnului de dimineata nu se compara cu cea a somnului de seara pierdut. La finalul zilei, copilului ii scade capacitatea de concentrare, gradul de rabdare si atentie, printre altele.
Mit 2: Bebelusii hraniti cu mancare solida dorm mai mult
Multi parinti au auzit ca diversificarea inceputa devreme (inainte de 4-6 luni) sau includerea cerealelelor in biberon il va ajuta pe copil sa doarma toata noaptea. Este un mit. Nu exista nicio cercetare care sa sprijine aceasta idee. De fapt, Academia Americana de Pediatrie descurajeaza hranirea cu alimente solide inainte de 4 luni de viata. Si asta pentru sistemul digestiv al copilului este imatur si nici nu stie sa mestece. Unele studii arata chiar ca introducerea timpurie a solidelor duce la declansarea alergiilor alimentare.
Este normal sa te astepti ca bebelusii mai mici de 4 luni sa se trezeasca in timpul noptii. Va mai dura cateva luni bune pana cand, de exemplu, copii nu mai au nevoie sa manance noaptea, corpul lor rezistand fara mancare 12-14 ore abia la 9 luni. Pana atunci, micul tau bebe va avea o perioada doar dieta lichida (de preferat lapte de san sau formula), fara solide. Solidele trebuie introduse preferabil treptat si dupa varsta de 6 luni. Poti introduce alaptarea in rutina de somn pentru relaxare si poti incearca sa pui copilul in pat cata vreme este treaz, dar somnoros. Abilitatea de a adormi singur este o abilitate invatata. Pentru a o dobandi insa are nevoie de oportunitati la momentul potrivit, in mediul potrivit si la timpul potrivit.
Mit 3: Nu ar trebui sa trezesti niciodata un bebelus/copilas.
Adevarul este ca sunt anumite momente in care trebuie sa trezim copiii:
- daca nou nascutul doarme mult si nu ia in greutate sau are un icter prelungit, il trezim ii dam sa manance si, daca doreste, il mai punem sa doarma. Insa, odata ce bebelusul nostru ia bine in greutate, nu-l mai trezim;
- daca la varsta de 4 luni (cand se maturizeaza ceasul biologic) ora de trezire variaza foarte mult (cu o variatie mai mare de 30 minute). Asta inseamna ca ceasul biologic nu este setat si copilul risca sa intre intr-un cerc vicios al oboselii. Acest lucru se intampla la copiii care au un temperament activ, curios si usor stimulabil. Ce este de facut: daca, de exemplu, in intervalul 6-8 se trezeste mai degraba intre 6 si 7, atunci 3-5 zile trezim copilul la maxim 7, nelasandu-l sa doarma peste aceasta ora, pentru a-l ajuta sa-si seteze ceasul biologic;
- daca tinde sa doarma prea mult la somnul de dimineata si nu mai doarme la somnul al 2-lea ori doarme foarte putin. Este atunci nevoie sa trezim copilul si sa nu-l lasam sa recupereze un somn pierdut de noapte ziua, ci, mai degraba, ne asiguram ca il culcam seara mai devreme ca sa poate sa recupereze calitativ somnul. Cand se face trecerea de la doua somnuri la unul si doarme mai mult la primul, il trezim dupa o ora sa pastram si somnul 2, pentru ca, altfel, va ramane treaz o perioada prea lunga de timp pe parcursul zilei, ceea ce ii va influenta negativ noaptea;
- daca la somnul 2 sau la unicul (dupa varsta de 1 an) doarme mai mult de 3 ore. Ca si mai sus, copilul tinde sa recupereze un somn cand somnul are o calitate mai proasta decat cel de noapte;
- mai sunt cazuri de boala (cand copil trebuie trezit sa i se administreze medicamente) sau de terori nocturne/somnambulism (il trezim inainte de eveniment pentru a elimina respectiva patotogie).
Mit 4: Copilul meu este fericit deci nu are nevoie sa doarma ziua.
Oboseala copiilor se arata in moduri diferite. In unele cazuri, ii ia mai mult de 20 de minute sa adoarma sau adoarme imediat. Ori devine marait sau se trezeste noaptea mai des. Se poate intampla sa se trezeasca mai devreme fara a fi capabil sa se culce la loc. Exista copii care sunt activi, supervigilenti care au nevoie de mai multa atentie. Somnurile de zi au un rol si este bine sa ne asiguram ca intelegem temperamentul copilului nostru, care ii sunt nevoile, pentru a-l ajuta sa aiba parte de somn de care corpul lui are nevoie, chiar daca "pare" ca rezista bine fara sa doarma. Copiii privati de somn au nivel crescut de cortizol si probleme de atentie si concentrare care se manifesta si pe termen lung.
Mit 5: Toti copiii isi fac singur programul, dorm atunci cand le este somn.
Iata un alt mit pentru ca nu toti copiii isi fac singur programul, cel putin nu unul care sa-i avantajeze. Ideea este ca temperamentul influenteaza foarte mult modul in care copiii se raporteaza la somn. Daca vorbim de un copil cu un control intern bun, care isi asculta semnele pe care i le da corpul, atunci acesta este genul de copil care isi face un program care il avantajeaza, respectand nevoia de somn a corpului. Sunt acei copii care adorm oriunde si oricand daca le este somn. Daca insa copilul este unul activ, care se stimuleaza usor si este sensibil la zgomote si lumina, atunci acesta, la varsta de 4 luni (cand se maturizeaza ceasul biologic si corpul functioneaza mai bine in conditiile unui program stabilit) nu-si va face un program care sa-l avantajeze. El tinde sa nu asculte semnalele corpului, controlul lui intern este mic si depinde de mediul extern care-l si stimuleaza. Copilul va da doar semne de oboseala, nu si de somn (vezi mai multe aici: http://www.bebedoarme.ro/adevar-somn.php), ceea ce inseamna ca deja este tarziu pentru somn. Se intra intr-un cerc vicios al oboselii, somnul fiind mai scurt si mai slab calitativ, acesta indluentand si acceptarea somnului (respectiv lupta de la ora de culcare), trezirile frecvente noaptea, somnul agitat si, in anumite cazuri, si trezirile care devin matinale.
Mit 6: Un copil alaptat se trezeste mai des noaptea, pentru ca laptele de mama se digera usor.
Daca acest lucru ar fi adevarat, atunci, dupa ce intre 2 si 4 luni de viata copiii se trezesc de 1-3 ori noaptea sa manance, dupa varsta de 4 luni s-ar trezi la fel sau mai rar, mai ales ca au crescut si corpul lor rezista mai mult timp fara sa manance noaptea. Insa, in foarte multe cazuri, dupa varsta de 4 luni, copiii alaptati care adorm la san se trezesc mai des decat inainte. Si nu depinde de cat de usor se digera laptele matern. Motivul pentru care se trezesc mai des noaptea copiii alaptati, mai ales dupa varsta de 4 luni cand dorm mai bine primele 3-4 ore, este ca asocierile de somn, create la 6-8 saptamani de viata, devin viabile abia la 4 luni. Acum are loc un salt mental care ii face pe copii sa anticipeze ca starea in care se terzesc sa fie identica cu cea in care au adormit (detalii suplimentare aici: http://www.bebedoarme.ro/blog.php?idArticol=44&articol=). De cele mai multe ori, daca lasam lucrurile de la sine, copiii alaptati formeaza cu sanul 3 asocieri de baza: de mancare, de linistire si de somn. Daca insa ii ajutam sa-si formeze asocieri cu sanul doar de mancare si de linistire si asocierile de somn sa incurajeze somnul, acesti copii nu se vor mai trezi atat de des. In plus, regresia de somn de la 4 luni va fi minima.
Mit 7: Daca are somnuri scurte, de 30-45 de minute, atat are copilul nevoie sa doarma.
La adulti, ciclul de somn dureaza intre 90-120 de mine. La copii dureaza intre 30-45 de minute. Daca se trezeste dupa un singur ciclu de somn nu inseamna ca acesta i-a fost de ajuns, ci ca:
- nu stie cum sa faca singur trecerea de la un ciclu de somn la altul, nu si-a dezvoltat abilitatea necesara;
- doarme intr-un mediu cu lumina si, din cauza luminii care ii inhiba melatonina (mai ales dupa 6-8 saptamani de viata), nu mai poate adormi;
- a fost pus la culcare prea tarziu la acel somn. Poate este genul care nu da semne de somn, ci de oboseala si atunci corpul este incarcat cu multa adrenalina care nu lasa melatonina sa-si faca treaba mai mult, cat ar avea corpul nevoie;
- nu doarme pe "valurile" corecte, cand corpul are nevoie de somn. E ca si cum am manca "fast food" in loc sa mancam mancare sanatoasa;
- copilul este intr-un cerc vicios al oboselii, corpul sau fiind suprasaturat de adrenalina si cortizol.
Mit 8: Copilul meu nu doarme bine dar nu vreau sa schimb nimic pentru ca nu vreau sa fac "sleep training".
Sa ajutam un copil sa doarma mai bine nu inseamna sa-i facem sleep training. In primul rand, trebuie sa intelegem copilul, ce temperament are, ce nevoi are, daca are control intern bun sau nu si daca necesita ajutor suplimentar din partea parintelui. Ulterior, sunt multe lucruri prin care se pot imbunatati cantitatea si calitatea somnului fara sleep training:
- sa-l ajuti sa-si faca un program care il avantajeaza;
- daca nu poate opri lumea activitatilor pentru a intra in lumea somnului, poti face schimbari de program, de mediu;
- daca e genul care nu-si face un program care il avantajeaza, ajuta-l sa si-l construiasca in linie cu nevoile corpului sau, chiar daca el ignora semnele pe care i le da acesta;
- putem sa modificam ce facem cu 20-30 minute inainte de somn, pentru a-l ajuta sa fie mai atent la semnele pe care i le da corpul;
- putem sa-l ajutam creandu-i un mediu predictibil, o rutina care sa-l ajute sa accepte somnul si care sa-l relaxeze;
- ma asigur nevoile emotionale ale copilului sunt implinite ziua. Copilul nu va mai incerca sa se sature de tine la ora de culcare si noaptea (mai ales cand mai are frati/surori sau cand mama a inceput deja munca);
- inteleg ca starea mea de spirit ii influenteaza somnul si ca, daca eu nu sunt calma, relaxata si echilibrata, copilul meu va fi la fel. Trebuie deci sa ma ocup de mine si de nevoile mele mai mult, pentru a putea raspunde mai bine nevoilor copilului.
Lupta de la ora de culcare si trezirile nocturne pot sa fie cauzate de multi alti factori in afara de asocierile de somn care le schimbam prin sleep training (asa cum ai vazut mai sus). In plus, sleep training nu inseamna cry-it-out, ci pur si simplu schimbarea treptata a modulului de adormire. Aceasta poate fi mai greoaie pentru anumiti copiii, mai ales daca asocierile sunt foarte vechi.
Decizia de a face modificari sau nu iti apartine, insa ideea este sa ne gasim acel echilibru necesar, sa facem tot ce ne sta in putere pentru a ne indeplini nevoile si a fi fericiti ca familie. Inainte de toate insa trebuie sa fim informati, pentru a avea sansa de a lua decizia corecta.
Mit 9: Copiii pot sa doarma toata noaptea de la 4 luni.
In textele de specialitate, toata noaptea inseamna 5 ore. Atunci, da, la varsta de 4 luni, copilul poate sa doarma 5 ore legat. Din perspectiva noastra, a parintilor, un copil poate sa ajunga sa doarma de seara pana dimineata intre 6 si 9 luni, cand se poate scoate masa nocturna. Pentru a ajunge aici, trebuie completat puzzle-ul cu urmatoarele piese:
- oboseala copilului sa fie tinuta sub control. Daca a intrat intr-un cerc vicios de oboseala, se va trezi noaptea din cauza excesului de adrenalina de peste zi. Sa nu uitam ca, dupa varsta de 4 luni, corpul copilului "functioneaza" mult mai bine in conditiile unui program bine stabilit;
- copilul sa aiba paharul plin cu afectiune ziua pentru ca, altfel, va avea tendinta sa si-l umple la ora de culcare si noaptea (a se citi sa primeasca atentia dorita);
- mama sa fie echilibrata, calma si increzatoare. Sa nu fie doar mamica, ci o femeie ce are grija de nevoile si emotiile ei, oferindu-i si copilului siguranta emotionala. Cu cat este mai ingrijorata, copilul va empatiza si va dezvolta probleme cu somnul;
- sa se creeze asocieri de somn care sunt in controlul copilului. Astfel, la 4 luni, cand are loc regresia de somn, copilul se va trezi si va avea nevoie de obiectul/persoana/situatia cu care a creat asocierea de somn pe care nu o poate gestiona singur pentru a readormi. Cand se poate doar sa se intoarca pe partea cealalta pentru a adormi la loc (asocierea de somn este, in acest caz, controlata de copil). Sa nu uitam ca asocierile de somn se creeaza la 6-8 saptamani de viata si este bine ca, de la bun inceput, sa ne bazam pe cele care incurajeaza somnul. Va fi mult mai usor pentru toata lumea;
- sa ne asiguram ca nu exista o problema patologica care incurca somnul: reflux, dermatita atopica severa, intoleranta la lactoza, apnee de somn.
Bebedoarme este specialistul in somnul copilului cu varsta cuprinsa intre 0 si 10 ani. Credinta noastra este ca prin odihna ii oferim copilului sansa sa fie mai vesel, mai sanatos si mai fericit. Oricare ar fi problema legata de somnul copilului tau, iti vom oferi suportul educational si emotional necesar indeplinirii obiectivelor tale. Experienta noastra, pregatirea in domeniu, precum si perspectiva multidisciplinara din care privim somnul, ne vor ajuta sa gasim impreuna solutii indiferent de tipul de parenting ales.
Poti gasi mai multe detalii despre serviciile de consultanta aici. Daca nu ai gasit ceea ce iti doreai sa afli contacteaza-ne sau programeaza-ti un apel de 15 minute sa ne cunoastem.
Va doresc sa dormiti bine si sa va gasiti echilibrul in familie!
Mona
S-ar putea să îţi placă şi:
Tag-uri: Program somn | Somn scurt ziua | Somnul bebelusului | Somnul copilului |