...specialistul in somnul copilului

Am tot auzind vehiculandu-se ideea ca autolinistirea asociata somnului nu exista la copilasii mici si ca ea apare odata cu dezvoltarea cortexului prefrontal. Aici trebuie sa intervin cu o diferentiere clara: autoreglarea emotionala si controlul emotiilor, cu alte cuvinte controlarea voita a emotiilor, apar in jurul varstei de 5-7 ani, cand se dezvolta cortexul prefrontal. Linistirea sau aparitia zonelor de confort sunt initiate mult mai devreme. Nu ati vazut niciodata un bebelus pus de mama lui in pat sa adoarma fara sa se supere, culcandu-se direct? Eu da. Este insa adevarat ca am vazut si copii care intampina dificultati. Intram aici pe taramul altei discutii si va promit un articol pe aceasta tema.

La varsta de 6-8 saptamani, copiii incep sa creeze asocieri cu persoanele si lucrurile din jurul lor. De aici si diferentele principale intre copiii care adorm singuri si cei care au nevoie de ajutor. Asocierile de somn sunt legaturi neuronale care, cu cat sunt folosite mai des, cu atat devin mai puternice. Odata cu crearea asocierilor de somn, se formeaza si zonele de confort ale copilului.

Un bebelus isi poate crea asocieri de somn, cum ar fi unul dintre urmatoarele scenarii: “ca sa dorm, trebuie sa mananc (san/biberon)”, “ca sa dorm, trebuie sa ma legene cineva in brate”, “ca sa dorm, trebuie sa ma legene cineva in balansoar”. Dupa varsta de 4 luni, la aparitia saltului mental al “crearii asteptarii”, copilul se asteapta sa se gaseasca in acelasi loc/in aceleasi conditii in care s-a culcat. Cu totii ne trezim in timpul noptii, este perfect normal, numai ca verificam mediul inconjurator, ne asiguram ca totul este in regula si, in caz contrar, apare sentimentul de alerta.

Cand un copil stie cum sa se autolinisteasca si sa adoarma independent, se trezeste, verifica mediul inconjurator si, in lipsa factorilor declansatori de alarma, isi continua somnul fara a avea nevoie de ajutor din afara. Acesti copii cu abilitatea de autolinistire par sa doarma cu o ora mai mult in perioada neintrerupta din noapte si cu pana la 45 de minute mai mult in timpul noptii. Se trezesc in timpul noptii ca cei care nu stiu sa se linisteasca singuri, insa sunt sanse mai mici sa planga dupa ajutor. (Anders et al. 1992; Goodlin-Jones et al. 2001)

Abilitatea de autolinistire sau, mai bine zis, asocierea de somn care tine de elementele structurii interioare a copilului este, de fapt, mai mult o zona de confort pe care copilul o creeaza pentru somn. Adica poate invata sa se simta in siguranta in patul (sau in patul parintelui, daca acolo adoarme) incepand cu 6-8 saptamani de viata si crearea acestei abilitati nu necesita plans si stres. Plansul si stresul in vederea deprinderii acestei abilitati apare dupa varsta de 4 luni, cand ea devine mai puternica. Abia aici, prin procesul de sleep training, bebelusul isi creeaza o noua abilitate de somn, ignorand-o pe cea veche.

Una dintre intrebarile pe care mi le adreseaza parintii in seminarii este urmatoarea: Este ceva normal ca cei mici sa se linisteasca sau trebuie sa invete asta? Nu toti copiii invata acest lucru singuri la un moment dat? Daca plang cand invata abilitatea de autolinistire, sunt pregatiti pentru ea? Da, la un moment dat, toti vor invata sa se autolinisteasca, insa miza este calitatea vietii familiei. Faptul ca putem sa obtinem acel atasament sigur pe care ni-l dorim cu totii pentru copiii nostri si sa reusim sa fim echilibrati, odihniti si fericiti si inaintea varstei de 6-7 ani (varsta "legala" pentru autolinistire).

Nou-nascutii au nevoie de mult ajutor din partea noastra sa se linisteasca. Asa cum spune si teoria celui de-al patrulea trimestru, copiii se nasc nepregatiti, sunt biologic imaturi. Tinem in brate, infasam, purtam bebelusul, il alaptam, il leganam. Gradual, bebelusii nu mai sunt atat de agitati si nu mai plang atat de mult, insa abilitatea de autolinistire se dezvolta diferit la unii copii fata de restul.

Exista un studiu longitudinal (Burnham 2002) efectuat pe un esantion 80 de copilasi de catre Universitatea din California, avandu-i drept conducatori de proiect pe Melissa Burnham si Thomas Anders. Studiul a urmarit somnul copilasilor la varstele de 1, 3, 6, 9 si 12 luni. Acestia dormeau in diferite parti ale casei, insa in patut, unii in camera lor, unii faceau co-sleeping (doarmeau in aceeasi camera cu parintii). S-a urmarit identificarea factorilor care ii ajutau pe copil sa fie “self-soother” la varsta de 12 luni. Acesti copilasi au fost filmati 2 nopti consecutive pentru urmarirea somnului lor si a tiparelor de trezire. S-a observat ca trezirile nocturne, chiar repetate, sunt ceva normal. Numai ca unii se trezeau si erau capabili sa readoarma singuri la loc (“self stoothers”). In cazul lor, pe masura ce au crescut, a crescut si intervalul de timp petrecut in patut si a scazut cel petrecut in brate, pentru a fi linistiti. In plus, la varsta de 3 luni, parintii lor asteptau putin inainte de a le raspunde (maxim 3 minute), adica nu raspundeau imediat, dandu-i copilului o sansa sa intre singur in urmatorul ciclu de somn. Un alt factor important, dar care nu tinea de partea de parenting, este ca si nou-nascuti acestia erau capabili sa petreaca o proportie mai mare in somnul profund vs in somnul superficial.

60% dintre copilasi au aratat o crestere a abilitatii de autolinistire pe masura ce au crescut in varsta. Insa 40% dintre acestia s-au confruntat cu scaderea abilitatii de autolinistire si au petrecut un timp mai mare in afara patutului. Acesti 40% erau, de obicei, pusi in patut deja adormiti, dormeau in camera cu parintii si nu aveau un conforter/minipaturica de somn. O continuare a studiului cu aceiasi copii a aratat ca cei care nu erau capabili sa se autolinisteasca aveau probleme de adormire la varsta de 2 ani si se trezeau de cel putin odata pe noapte la varsta de 4 ani. In plus, a crescut riscul ca, intre 2 si 4 ani, sa ajunga in patul parintilor (Gaylor 2005).

Important de precizat este ca aceste studii arata corelatii intre autolinistire si raspunsul parintelului, nu o cauzalitate. Se poate ca cei din categoria “self soother” sa se fi nascut cu un control intern mai bun si/sau cei cu dificultati mai mari in linistire au fost identificati de parinti care, ulterior, le-au oferit mai mult ajutor. Mai trebuie luat in calcul un lucru: mai multe studii controlate arata ca, atunci cand parintii sunt invatati tehnici/principii legate de cum sa dezvolte abilitatea de autolinistire (punerea copilului la somn in stare de semitrezie, asteptand cateva momente pana a raspunde plansului nocturn), copiii dorm mai bine si se trezesc mai rar. Nu este o strategie care functioneaza pentru toata lumea, dar arata ca ceea ce fac parintii influenteaza calitatea si cantiatea somnului copilului.

Cand ne referim la cele cateva minute de asteptare inainte de a interveni cand copilul se trezeste noaptea, vorbim de o medie de 3 minute inainte ca parintele sa raspunda plansului nocturn al copilului. Acest timp ii ofera copilului oportunitatea sa incerce sa readoarma singur. Astfel, gradual, copilul gaseste moduri in care sa se culce la loc. Alti parinti pot fi super reactivi, adica raspund atat de repede, incat nu-i ofera deloc oportunitatea copilului de a adormi. Pana la varsta de 6 saptamani copilul adoarme uneori si singur, dar daca, dupa aceasta, parintele intervine mult prea rapid, copilul nu mai are ocazia sa-si exerseze abilitatea, uitand si ceea ce stia deja. Si, in acelasi timp, isi creeaza si o noua asociere de somn.

Exista mai multe filosofii de parenting care solicita raspunsul imediat la plansul copilului, in ideea ca doar asa copilul se simte sigur in relatie cu parintele. Stim ca self-soothing creste in timp si ca greu vei gasi un scolar cu probleme cu mersul la culcare. Asta poate fi o optiune pentru adormire, insa mama va fi sursa primara de linistire zi si noapte pentru cativa ani din viata copilului. Acesta este un fapt ce necesita acceptare.

Ca un copil sa-si dezvolte increderea in sine, in siguranta faptului ca poate sa faca anumite lucruri, el trebuie sa aiba ferestre de oportunitate pentru a incerca lucrurile respective. Altfel, este ca si cum am tine un copil numai in carut, vrand, in acelasi timp, ca el sa invete sa mearga.

Cand nu-i dai sansa sa invete aceasta abilitate/asociere de somn cat mai devreme, apare nevoia ruperii acelor asocieri de somn create initial si modificarea lor prin crearea unora noi. Si aici intervine supararea/plansul copilului care este scos din zona de confort.

Indiferent ce metoda de linistire vei folosi (cu sau fara consolare), este important sa analizezi ce este important pentru familia ta. Cercetarile asupra sleep traing-ului arata ca, atunci cand bebelusilor li se da sansa sa adoarma singuri, ei chiar o fac.

Voi mai scrie un articol despre tipurile de metode ce pot fi aplicate in legatura cu somnul copilului.

Surse articol:

Anders, T. F., L. F. Halpern and J. Hua (1992). “Sleeping through the night: a developmental perspective.” Pediatrics 90(4): 554-560.

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/1408509

Burnham, M. M., B. L. Goodlin-Jones, E. E. Gaylor and T. F. Anders (2002). “Nighttime sleep-wake patterns and self-soothing from birth to one year of age: a longitudinal intervention study.” J Child Psychol Psychiatry 43(6): 713-725.

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1201415/

Gaylor, E. E., M. M. Burnham, B. L. Goodlin-Jones and T. F. Anders (2005). “A longitudinal follow-up study of young children’s sleep patterns using a developmental classification system.” Behav Sleep Med 3(1): 44-61.

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1201412/

Goodlin-Jones, B. L., M. M. Burnham, E. E. Gaylor and T. F. Anders (2001). “Night waking, sleep-wake organization, and self-soothing in the first year of life.” J Dev Behav Pediatr 22(4): 226-233.

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1201414/

Mindell, J. A., B. Kuhn, D. S. Lewin, L. J. Meltzer and A. Sadeh (2006). “Behavioral treatment of bedtime problems and night wakings in infants and young children.” Sleep 29(10): 1263-1276.

http://www.aasmnet.org/resources/practiceparameters/review_nightwakingschildren.pdf

Alice Callahan, PhD

http://scienceofmom.com/2012/02/23/the-importance-of-self-soothing-to-infant-sleep/

Bebedoarme este specialistul in somnul copilului cu varsta cuprinsa intre 0 si 10 ani. Credinta noastra este ca prin odihna ii oferim copilului sansa sa fie mai vesel, mai sanatos si mai fericit. Oricare ar fi problema legata de somnul copilului tau, iti vom oferi suportul educational si emotional necesar indeplinirii obiectivelor tale. Experienta noastra, pregatirea in domeniu, precum si perspectiva multidisciplinara din care privim somnul, ne vor ajuta sa gasim impreuna solutii indiferent de tipul de parenting ales.